TREI PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC, PRINSE ÎN FLAGRANT DELICT

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.C., au documentat activitatea infracțională a trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, respectiv trafic de droguri de risc.

Astfel, la datele de 29 februarie și 1 martie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată, respectiv trafic de droguri de risc.

Măsurile au fost luate, după ce persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în două acțiuni succesive, ambele desfășurate în municipiul București.

Două dintre persoanele cercetate au fost prinse imediat după ar fi vândut aproximativ 500 de grame canabis, pentru 13.500 de lei.

Ulterior, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în locuința celor doi fiind descoperite și ridicate aproximativ 300 de grame de cocaină, cu o valoare de piață de aproximativ 28.000 de euro și peste 1,8 kilograme de canabis, cu o valoare de piață de 18.000 de euro, un aparat de vidat electric, un cântar electronic de mare precizie, 9.700 de lei, 650 de euro și 100 de dolari, precum și alte mijloace de probă.

În sarcina cercetaților s-a reținut că, în mod repetat, ar fi deținut și comercializat substanțele interzise, către un număr restrâns de clienți, în cantități cuprinse între 20-40 de grame la o tranzacție.

La data de 1 martie 2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a unei persoane și măsura arestului la domiciliu față de o altă persoană.

În continuarea cercetărilor, în cursul zilei de 1 martie 2024, a fost prinsă în flagrant delict o altă persoană cercetată, imediat după ce ar fi vândut aproximativ 5 kilograme de canabis, din cantitatea totală de 9,45 kilograme (cu o valoare de piață de aproximativ 100.000 de euro), pe care o deținea în autoturismul cu care se deplasa.

În cursul acestei zile, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a celui de al treilea cercetat.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și de Biroul Tehnic Criminalistic al D.I.I.C.O.T.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut