REȚINUȚI PENTRU INTRODUCERE ÎN ŢARĂ, TRAFIC ȘI DEȚINERE DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 26 și 34 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc, introducere în țară de droguri de risc și mare risc și deținere în vederea consumului de droguri de risc și mare risc, toate în formă continuată.

Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2023 – martie 2024, unul dintre cercetați ar fi introdus în țară, deținut și comercializat droguri de risc (hașiș) și mare risc (cocaină), către consumatori din județul Vrancea.

Celălalt cercetat a fost prins în flagrant delict, la data de 4 martie 2024, imediat după ce ar fi vândut 10 doze de cocaină, pentru 5.000 de lei, cantitate achiziționată de la primul cercetat.

După efectuarea flagrantului delict, au fost efectuate 11 percheziții domiciliare, în București, Focșani și Odobești, fiind descoperite și ridicate mai multe ambalaje ce conțineau droguri sau urme de droguri, un cântar electronic, 500 de euro și trei telefoane mobile.

5 mandate de aducere au fost puse în aplicare.

La data de 4 martie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea celor doi bărbați, pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea, cu propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate București și Galați și Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

567 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii  aici 

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu Ihor Klymenko, ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei. Detalii aici.

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la dezbaterea ocazionată de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Detalii aici

Peste 6 milioane de comprimate, cu o valoare de piață de aproximativ 12,5 milioane de euro, confiscate de polițiști și procurori

144 de infractori au fost prinși în flagrant de structurile operative ale MAI

Trafic restricționat pe A 2 București-Constanța, detalii aici

Sari la conținut