UPDATE: Cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj și complicitate la șantaj

În urma celor 19 percheziții domiciliare efectuate ieri, 20 martie, polițiștii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au descoperit și ridicat 10.210 lei, 900 de euro, o armă neletală cu 24 cartușe/proiectil de cauciuc, 10 cartușe de calibru 12 pentru o armă de vânătoare, înscrisuri cu valoarea probatorie, precum și alte mijloace de probă.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus reținerea a 5 persoane și măsura controlului judiciar față de o alta, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj și complicitate la șantaj.

Astăzi, 21 martie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a trei dintre persoanele reținute, iar, față de alte două, procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală au dispus luarea măsurii controlului judiciar.

Reamintim că, la data de 20 martie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov și Prahova, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj și complicitate la șantaj.

În baza probatoriului administrat s-a reținut că, la începutul anului 2022, în municipiul București, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat, format din nouă membri, având ca scop comiterea infracțiunilor de camătă și șantaj.

Din cercetările efectuate a reieșit că una dintre persoanele cercetate, lider al grupului infracțional organizat, ar fi oferit împrumuturi cu dobândă, ca îndeletnicire, mai multor persoane vătămate, iar, ulterior, împreună sau cu sprijinul celorlalți membri, le-ar fi amenințat cu acte de violență ori ar fi exercitat asupra lor și a membrilor de familie presiuni psihice, inducându-le o stare de puternică temere pentru a obține de la acestea bunuri sau foloase patrimoniale necuvenite.

De asemenea, invocând o datorie a uneia dintre victime, ar fi menținut-o, prin acte de constrângere, (preluarea documentelor personale și amenințări) în stare de dependență financiară, în scopul obținerii unui imobil, proprietatea acesteia.

Audierile s-au desfășurat la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și de către Biroul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.

Activitățile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

La acțiune au participat şi jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut