PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE PERSOANE, PROXENETISM ȘI SPĂLAREA BANILOR

La data de 28 martie 2024, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Ialomița, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, în formă continuată, proxenetism și spălare a banilor.
În baza probatoriului administrat s-a reținut că, în perioada 2018 – ianuarie 2024, mai multe persoane,  profitând de vădita stare de vulnerabilitate, în care se aflau 13 persoane vătămate majore, le-ar fi recrutat, prin inducere în eroare, prin metoda „loverboy”, iar, ulterior, prin acte de constrângere, (amenințări cu acte de violență, agresiuni fizice, presiuni psihice și șantaj emoțional), le-ar fi exploatat sexual, obligându-le la practicarea prostituției, în folosul lor material, atât în România, cât și pe teritoriul Germaniei,  Elveției și Irlandei.
De asemenea, în perioada 2017 – 2023, unul dintre cercetați ar fi obținut foloase patrimoniale din practicarea prostituției de către o persoană vătămată, pe teritoriul mai multor state europene (Elveția, Austria, Belgia, Germania, Marea Britanie și Olanda).
În vederea disimulării provenienței ilicite a sumelor de bani rezultate din activitatea infracțională, aceștia ar fi achiziționat, pe numele unor persoane apropiate, bunuri de valori importante (imobile și  autoturisme de lux) ori i-ar fi investit în edificarea unor imobile.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate 17 telefoane mobile, 4.050 de euro, 2.700 de lei și 3 autoturisme, pentru care s-a dispus sechestrul asigurător, în valoare totală de 73.000 de euro.
De asemenea, au fost descoperite 60 de kilograme de petarde categoria P1, acestea fiind ridicate de Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița.
Ulterior audierilor, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a 6 persoane cercetate, pentru 24 de ore, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul  Tribunalului București cu propunerea de arestare preventive a acestora.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane şi jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut