Percheziții la persoane bănuite de furt calificat

La data de 8 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic – I.P.J. Mehedinți, Poliției Orașului Vînju Mare și polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul inspectoratelor de poliție județene Gorj și Prahova, au pus în executare opt mandate de percheziţie, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, doi bărbați de 20, respectiv 45 de ani fiind reținuți pentru 24 de ore și urmând să fie prezentați Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, cu propunere de arestare preventivă.

Din cercetări a reieșit că, în luna septembrie a anului 2023, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în locuința unei persoane vătămate, unde ar fi dizlocat mai multe plăci ceramice ale podelei, sub care se afla un locaș special amenajat în vederea depozitării de valori și ar fi sustras sume de bani, valută și bijuterii, valoarea totală a prejudiciului fiind de aproximativ 140.000 de euro.

De asemenea, ieri, 8 mai, în baza cererii de asistență judiciară internațională în materie penală a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta- Turnu Severin, având ca obiect efectuarea unor percheziții domiciliare pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și audierea unor persoane care au dobândit calitatea de suspecți, (aceștia aflându-se pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii), trei polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – I.P.J. Mehedinți și Biroului de Investigații Criminale –Poliția Municipiului Drobeta-Turnu Severin, au participat la efectuarea a 3 percheziții domiciliare în localitățile Preston și Bolton.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției de Investigații Criminale, Direcției Operațiuni Speciale și Biroului de Analiză a Informațiilor Mehedinți și de sprijinul luptătorilor din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Mehedinți, Gorj și Prahova.

Cercetările sunt continuate, sub îndrumarea și supravegherea prim procurorului adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut