Descinderi pentru destructurarea unei reţele de contrabandişti

47 de percheziţii domiciliare în judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Vrancea au fost desfăşurate de poliţişti la locuinţele membrilor unei grupări specializate în contrabanda cu ţigări.La data de 28 septembrie, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –Structura Teritorială Iaşi, au organizat şi executat o acţiune în vederea destructurării unei grupări infracţionale specializate în contrabanda cu ţigări, pe relaţia Republica Moldova – România.În acţiune au fost angrenaţi şi poliţişti ai B.C.C.O. Bacău, S.C.C.O. Vaslui, S.C.C.O. Botoşani, S.C.C.O. Neamţ, S.C.C.O. Vrancea, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, poliţişti de frontieră de la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, jandarmi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi, precum şi luptători din cadrul Servicilui de inrtervenţie Rapidă (S.I.R.) Iaşi, Vaslui şi Neamţ. Totodată, suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către ofiţeri ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţia Internă (D.G.I.P.I.), ai Serviciului Supravegheri Operative şi Investigaţii (S.S.O.I.) Iaşi şi Suceava şi ai Serviciului Operaţiuni Speciale.Astfel au fost organizate şi executate 47 de percheziţii domiciliare în judeţele Iaşi, Botoşani, Neamţ şi Vrancea, la domiciliile, reşedinţele şi societăţile comerciale a 37 de suspecţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 66 de ani. În urma percheziţiilor efectuate au fost găsite şi ridicate, în vederea cercetărilor, 80.000 pachete de ţigări de provenienţă Republica Moldova, 1.240 litri de alcool, 2.020 petarde/rachete, toate deţinute fără documente legale de provenienţă, 100.000 de lei, 8.080 de euro, 2 microbuze, 3 autoturisme de lux, 4 hard/disc-uri, mai multe telefoane mobile, documente şi înscrisuri. Din cercetări a rezultat faptul că, de la începutul anului 2010, P.I. ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, la care au mai aderat alţi suspecţi care, prin intermediul unei firme, cu sediul în oraşul Târgu Frumos, au comercializat, atât en-gros cât şi en-detail, ţigări şi băuturi alcoolice de provenienţă Republica Moldova şi Ucraina. Marfa a fost depozitată şi transportată ilegal, pentru realizarea de profit în interes propriu, cât şi în folosul grupului.În baza probatoriului administrat, împotriva suspecţilor, procurorul D.I.I.C.O.T. Iaşi a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, achiziţionare de alcool etilic şi de distilate de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau importatorii autorizaţi de astfel de produse, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 ţigarete şi spălare de bani.Procurorul a dispus reţinerea pentru 24 de ore a 10 suspecţi, membri ai grupului, urmând ca aceştia să fie prezentaţi la Tribunalul Iaşi cu propunere de arestare preventivă.Totodată s-a emis ordonanţă de a nu părăsi ţara pentru cinci persoane, iar cu privire la ceilalţi s-a dispus cercetarea în stare de libertate.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE -I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut