Ministrul Constantin Traian Igaş la Craiova

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, se deplasează astăzi, în cursul după-amiezii, la Craiova, pentru a se asigura că ancheta în cazul celor doi elevi se desfăşoară cu operativitate. Ministrul a cerut structurilor implicate exigenţă maximă şi implicare totală pentru soluţionarea de urgenţă a cazului. Ministrul Administraţiei şi Internelor va verifica personal modul în care autorităţile competente la nivel teritorial au acţionat pentru a gestiona siguranţa stradală atât din punct de vedere preventiv, cât şi operativ. Derularea anchetei va fi urmărită de la faţa locului şi de şeful Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef de poliţie Dan Valentin Fătuloiu şi de inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut