Aproape 150.000 de ţigarete, confiscate

Mai multe persoane din judeţele Bihor, Timiş şi Constanţa au fost depistate de poliţişti cu ţigări de provenienţă Serbia,Ucraina şi Republica Modova pentru care nu aveau documente legale.La data de 5 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu tutun şi produse din tutun.Astfel, poliţiştii bihoreni împreună specialişti ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, l-au fost depistat H.M.C., de 34 de ani din Timişoara, în timp ce transporta cu un autoturism 80.900 de ţigarete de provenienţă Serbia şi Ucraina.Totodată, în cadrul acestei acţiuni, a fost depistat L.I., de 32 de ani, din Oradea, în timp ce transporta cu un autoturism 14.740 de ţigarete marcate nelegal de provenienţă Ucraina, ţigarete ce urmau a fi comercializate către diverse persoane de pe raza judeţului.Faţă de cei în cauză s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere a peste 10.000 ţigarete marcate nelegal în afara unui antrepozit fiscal autorizat, faptă prevăzută şi sancţionată de Codul Fiscal. În aceeaşi zi, poliţişti de investigare a fraudelor şi poliţişti rutieri din judeţul Timiş, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare Timiş şi specialişti ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au depistat, pe DN 59A, pe direcţia de mers dinspre Jimbolia spre Timişoara, un autoturism condus de U. I. Şandor, de 29 de ani, din comuna Cenei, judeţul Timiş. În urma controlului efectuat, în interiorul autoturismului au fost depistate 13.280 de ţigarete cu timbru de Serbia, fără documente legale de provenienţă.În cauză s-au întocmit acte premergătoare de cercetare penală. Ofiţeri constănţeni ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, însoţiţi de luptători S.I.A.S., în baza informaţiilor furnizate de către ofiţeri ai Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.) şi ai Serviciului de Supravegheri Operative şi Investigaţii au efectuat trei percheziţii în municipiul Constanţa.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J.Constanţa au acţionat astăzi, 6 octombrie a.c., pe linia identificării şi depistării persoanelor care comercializează în mod ilegal ţigarete netimbrate sau cu banderole de marcare străine.Astfel, în urma percheziţiilor efectuate la imobilele deţinute sau folosite de trei persoane, au fost găsite 36.200 de ţigarete, de diverse mărci, netimbrate sau cu banderole de marcare din Republica Moldova şi Ucraina, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.Cele trei persoane sunt cercetate de poliţiştii constănţeni pentru nerespectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte deţinerea şi comercializarea unor produse accizabile supuse marcării prevăzute de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, a prevederilor O.U.G. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.I.G.P.R- Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut