Reţinuţi de poliţişti pentru proxenetism

Poliţiştii din Constanţa au ridicat de la 3 persoane peste 38.000 de euro, bani care ar fi fost obţinuţi din proxenetism. Cei în cauză au fost reţinuţi. La data de 16 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cernavodă, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au efectuat 3 percheziţii domicilare, dintre care două pe raza municipiului Constanţa şi una pe raza oraşului Cernavodă, la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de proxenetism.În fapt, din cercetări a reieşit că, cei trei ar fi determinat zece tinere să practice prostituţia, în Italia, Spania, Elveţia, Grecia şi Turcia, în folosul lor.Aceştia ar fi obţinut astfel aproximativ 300.000 de euro, bani pe care i-ar fi investit ulterior în autoturisme de lux şi imobile.În urma percheziţiilor, au fost ridicate fotografii şi înscrisuri cu valoare probatorie, 38.000 de euro şi 4.000 de lei.Ieri, toţi trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, urmând a fi prezentaţi, în cursul zilei de astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere de arestare preventivă.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut