Cooperare politieneasca romano-

Acţiune comună româno-italiană de destructurare a unei reţele de exploatare sexualăÎn urma colaborării autorităţilor italiene cu Ministerul Administaţiei şi Internelor din România, inclusiv prin intermediul Biroului Ataşatului de Afaceri Interne de la Milano, au fost reţinuti membrii unui grup de cetăţeni români implicaţi în activităţi infracţionale de traficare şi exploatare sexuală a mai multor tinere în zona Modena/ Italia. Acţiunea a necesitat un volum însemnat de verificări şi investigaţii, demarate ca urmare a solicitării reprezentanţilor Questurii din Modena, Squadra Mobile, şi a condus la indentificarea membrilor acestui grup. Instrumentarea cazului a evidenţiat faptul că activitatea de prostituţie se desfăşura într-un hotel unde o femeie din România era angajată ca recepţioner, ea distribuind camerele şi încasând contravaloarea acestora. Ca urmare, judecătorul de caz a dispus sechestru asupra hotelului, patronul acestuia fiind cercetat pentru favorizarea prostituţiei şi a traficului de persoane, cu atât mai mult cu cât şapte dintre tinerele exploatate erau minore. Marţi, 17.11.2009, cu sprijinul ataşatului român de afaceri interne din Milano, echipe mixte formate din poliţişti, carrabinieri şi reprezentaţi ai Poliţiei Locale, au desfăşurat descinderi în locaţiile unde se aflau membrii grupării infracţionale, în urma acestora fiind reţinute 5 persoane pe numele cărora fuseseră emise mandate de arestare internaţională. Acţiunile continuă pentru identificarea şi arestarea tuturor celor implicaţi în activităţile infracţionale legate de acest caz.Tot ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul questurii din Modena, a fost subliniată contribuţia semnificativă pe care au avut-o autorităţile române în investigaţiile şi acţiunile desfăşurate pentru destructurarea reţelei, precum şi sprijinul constant pe care acestea îl acordă Poliţiei de Stat italiene.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut