Percheziţii la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de migranți

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T. au identificat 13 migranţi afgani şi sirieni, în urma efectuării a 8 percheziţii domiciliare la membrii unei grupări infracţionale specializate în trafic de migranţi. Bărbaţii sunt bănuiţi că ar fi introdus fraudulos migranţii pe teritoriul ţării şi că intenţionau să-i treacă în mod ilegal graniţa de vest.La data de 17 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au efectuat 8 percheziții domiciliare, pe raza judeţului Suceava, pentru destructurarea unei grupări infracţionale, specializate în trafic de migranţi. La activităţi au participat şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, Serviciului pentru Acţiuni Speciale – I.P.J. Suceava, cei de la Poliţia Municipiului Rădăuţi şi de la Poliţia Municipiului Suceava, precum şi jandarmi şi poliţişti de frontieră. În urma perchezițiilor, la domiciliile a doi dintre membrii grupării, din Municipiul Suceava, poliţiştii au identificat 13 migranți, respectiv 11 afgani şi 2 sirieni, care ar fi fost introduşi în ţară, în mod ilegal, peste frontiera verde, dinspre Ucraina.Poliţiştii au sesizat Serviciul pentru Imigrări Suceava, pentru a-i prelua şi a dispune măsurile legale.Din locuinţele celor în cauză, poliţiştii au ridicat, pentru cercetări, 2 autoturisme, 1.590 de USD, 210 euro, 1.800 de lei, 1 pistol cu gaze, 8 telefoane mobile, pașapoarte, cărți de identitate, precum şi mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii noiembrie 2013, pe raza judeţului Suceava s-ar fi constituit un grup infracţional compus din 4 membri, respectiv 3 cetăţeni ucraineni şi un român, care ar fi săvârşit infracţiuni de trafic de migranţi, în scopul obţinerii de beneficii financiare. Migranţii erau preluaţi în zona oraşului Cernăuţi de către un membru al grupării care organiza cu sprijinul unor complici, cetăţeni ucraineni, transportul şi călăuzirea migranţilor peste frontiera verde, în România, prin zona comunei Brodina, judeţul Suceava. Din zona de frontieră, migranţii erau preluaţi de către alt membru al grupării şi cu ajutorul altor călăuze, cetăţeni români, erau transportaţi pe teritoriul României şi găzduiţi până la momentul predării lor către alţi membri ai grupului, care asigurau deplasarea migranţilor către frontiera de vest, organizându-le trecerea ilegală a frontierei de stat în ţări din Spaţiul Schengen. Pe teritoriul Ungariei, migranţii erau preluaţi cu microbuze de către alte persoane aflate în legătură cu liderul grupării, fiind transportaţi pe teritoriul Austriei.Trecerea frauduloasă a migranţilor în Ungaria s-ar fi realizat fie prin călăuzirea migranţilor peste frontiera verde de către unii membri, fie prin ascunderea acestora în mijloace de transport. Pentru fiecare migrant traficat pe ruta Ucraina (Cernăuţi) – România – Ungaria- Austria (Viena) s-ar fi perceput 4.000 – 4.500 USD, bani pe care membrii şi ajutoarele grupului i-ar fi împărţit între ei, în funcţie de statutul şi aportul fiecăruia la activitatea infracţională.Astfel, ar fi fost racolate, găzduite și transportate de pe sau pe raza judeţului Suceava 7 grupuri de migranți, în total 35 de persoane. Migranții provin din Pakistan, Afganistan, Irak sau Siria.După identificarea acestora de către autorităţile de aplicare a legii, migranţii solicitau azil, iar membrii grupării i-ar fi preluat, transportat şi cazat la diferite pensiuni de pe raza judeţelor Bihor, Timiş, Alba sau Cluj, încercând să-i scoată din ţară prin alte metode.16 persoane sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranți.Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.Poliţiştii au pus în executare 6 mandate de aducere, urmând să conducă persoanele depistate la sediul D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Suceava,pentru audieri.Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., S.R.I şi DIPI.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Detalii aici 

Peste 1.000 ha de teren afectate de arderile necontrolate, în ultimele trei zile. Detalii aici 

Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar. Detalii aici   

Sari la conținut