Percheziții ale Poliției Române și Ministerului Public, pentru combaterea criminalității

Astăzi, 28 mai 2024, Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, coordonează o amplă operațiune de combatere a infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.

Astfel, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează peste 150 de percheziții domiciliare, în cadrul mai multor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, înșelăciune, bancruta frauduloasă, obținere ilegală de fonduri, delapidare, fals, infracțiuni prevăzute de Codul fiscal, fals informatic, șantaj, furt calificat și la regimul armelor.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut