Vineri, 21 decembrie a.c., MAI va recepționa 19 autospeciale de intervenție și salvare – autoscări, care pot acționa până la 42 de metri înălțime, acestea având o valoare de 51.425.701,82 lei – fonduri europene din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).Achiziția acestor autospecialele este parte integrantă a conceptului de dezvoltare instituțională a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inițiativă guvernamentală susținută încă de anul trecut de către ministrul fondurilor europene, Rovana PLUMB și ministrul afacerilor interne, Carmen DAN.Cele 19 autoscări sunt incluse în proiectul “Concept modern integrat pentru managementul situațiilor de urgență – VIZIUNE 2020 – ”, depus de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și avizat din punct de vedere al eligibilității activităților în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) de către Ministerul Fondurilor Europene.Proiectul „VIZIUNE 2020 – ” se înscrie în Prioritățile Strategice privind dezvoltarea capabilităților terestre și maritime necesare asigurării răspunsului în situații de urgență în România, document aprobat de către ministrul afacerilor interne, Carmen DAN. * * * Mai multe achiziții importante pentru modernizarea tehnicii destinate situațiilor de urgență au început anul trecut după aprobarea în Guvern a Memorandumul cu tema: Punerea în stare de disponibilitate, modernizare și dotare a componentei de aviație din Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apărării Naționale pentru executarea în comun a misiunilor în situații de urgență și inițierea unui program de investiții privind achiziția mijloacelor de mobilitate aeriană multirol capabile de intervenții specifice de căutare-salvare la nivel național.Astfel, începând cu anul 2017 au fost achiziționate din fonduri europene și distribuite către inspectoratele pentru situații de urgență 55 de containere suport logistic, 60 de autocamioane cu sistem hidraulic de încărcare, 27 de motopompe de mare capacitate, 18 complete de tabără mobilă pentru persoane sinistrate, 45 de autospeciale de intervenție și salvare la înălțime, 38 de autospeciale pentru transport efective și echipamente de protecție personal etc.