Conform mesajelor de avertizare cu cod galben şi cod portocaliu, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabile în intervalul 28decembrie, ora 20:00 – 29 decembrie, ora 20:00 (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id= 92) începând din această seară se vor semnala ninsori, intensificări ale vântului, precipitaţii şi polei (cu preponderență în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău şi în zona de munte a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova). În aceste circumstanțe, pentru prevenirea accidentelor grave sau blocajelor rutiere, Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă și să aibă echipat autovehiculul corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional etc.). În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudenţă sporită, să circule cu viteză redusă, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele dinainte, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor. Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, provocând schimbări bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari. De aceea, recomandăm prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini fixate pe volan. Este, de asemenea, obligatoriu ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.