Aproape 7.000 de persoane au participat la „Ziua Porților Deschise pentru Copii la MAI”

Vineri, 31 mai a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc cea de-a XIV-a ediție a evenimentului „Ziua Porților Deschise pentru Copii”, organizat în contextul sărbătoririi Zilei Internaționale a Copiilor.

Anul acesta, aproape 7.000 de copii, cadre didactice, părinți și bunici ne-au onorat invitația de a vizita sediul Ministerului Afacerilor Interne. Ei au avut ocazia să vadă biroul ministrului și să își facă poze din celebrul balcon al clădirii MAI.

Atracțiile evenimentului

A fost o zi plină de surprize și foarte interactivă! În exteriorul clădirii, copiii au găsit autospeciale de stingere a incendiilor, motociclete, elicopter, mașini de poliție, iar lângă acestea, au fost așteptați de oamenii în uniformă care au povestit despre fiecare obiect pe care îl au asupra lor, cum se folosește și ce reprezintă.

În interior, copiii au vizitat standurile expoziționale cu tehnică, documente de epocă și înscrisuri referitoare la istoria instituției.

Cei mai mici vizitatori au fost încântați să vadă drapele și uniforme de epocă, să primească specimene de cărți de identitate și de permise de conducere.

Pentru că nicio aniversare nu este fără cadouri, de la petrecerea organizată la Ministerul Afacerilor Interne copiii au plecat cu jucării, orare, semne de carte, baloane, pixuri inscripționate, creioane, stegulețe, șepci, agende mici, puzzle și rechizite.

Pe parcursul zilei, au fost organizate o serie de momente interesante: demonstrații de dresaj canin, exerciții de autoapărare, lecții de stingere a incendiilor, concerte și demonstrații de dans.

Informare și prevenire pentru toate vârstele

 Specialiștii de la structurile de prevenire au oferit copiilor sfaturi utile pe subiecte de interes, adaptate vârstei lor.

La mulți ani tuturor copiilor!

 

***

 

Ministerul Afacerilor Interne acționează pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, apărarea proprietății publice și private, protecția civilă și gestionarea situațiilor de urgență, menținerea ordinii publice, prevenirea și combaterea faptelor antisociale, respectarea regimului juridic la frontierele de stat, gestionarea statutului juridic al străinilor și îndeplinirea altor atribuții potrivit legii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut