395 de suspecţi de infracţiuni, depistaţi de poliţişti

395 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile. / Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat aproape 12.500 de sancţiuni contravenţionale. Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 23 –26 septembrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 828 de acţiuni, s-au desfăşurat 67 de percheziţii, 1.759 de controale, 526 filtre şi 8 razii. Astfel, au fost depistate 456 de infracţiuni, dintre care 277 în flagrant delict. De asemenea, poliţiştii au prins 395 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 68 au fost reţinuţi şi 37 arestaţi. 4 arme (1 letală şi 3 neletale) şi 6 bucăţi de muniţie au fost ridicate în vederea confiscării.De asemenea, s-au aplicat 12.465 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.502.310 de lei și s-au confiscat bunuri în valoare de 233.109 de lei.Polițiștii au intervenit și au aplicat 1.233 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au sancționat 403 nereguli de la normele Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 66 prevăzute de Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.Cele mai multe sancţiuni, 10.316, au fost aplicate pentru încălcări ale normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (64 pentru consum de alcool şi 3.285 pentru încălcarea vitezei). Poliţiştii au reţinut 494 de permise de conducere şi au retras 388 de certificate de înmatriculare. Centrul de Informare și Relaţii Publice -I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut