Suspecţi de trafic de minori şi proxenetism, reţinuţi

Membrii unui grup infracţional sunt suspectaţi de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Alba şi procurorii D.I.I.C.O.T. că au racolat mai multe minore şi tinere cărora le-au înlesnit practicarea prostituţiei.Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, în urma investigaţiilor efectuate, au documentat activitatea infracţională a două persoane, suspectate de săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, proxenetism şi prostituţie.Cei în cauză sunt suspectaţi că, în cursul acestui an, la intervale diferite de timp, au recrutat mai multe minore din Alba în scopul exploatării sexuale, intermediind legăturile cu diverşi clienţi şi transportând minorele la domiciliile acestora. Unul din suspecţi este bănuit că a înlesnit practicarea prostituţiei şi unor femei majore, activitate de pe urma căreia a obţinut foloase materiale injuste. De asemenea, membrii grupării sunt suspectaţi că ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori.Suspecţii au fost reţinuţi, la data de 25 septembrie a.c., urmând a se formula propunere de arestare preventivă la Tribunalul Alba, instanţă competentă material şi teritorial. I.G.P.R. – Centrul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut