Peste 250 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre F.C. RAPID Bucureşti – F.C. STEAUA Bucureşti, din cadrul Cupei Ligii, care se va disputa sâmbătă, 19 iulie a.c., pe stadionul „Valentin Stănescu” din capitală, începând cu ora 21.00.Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 19.00 doar pe bază de bilete şi invitaţii. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces. Din motive de siguranţă, clubul gazdă a pus în vânzare pentru această partidă 3000 de bilete în cele două tribune ale stadionului, iar peluzele vor rămâne închise accesului spectatorilor.Jandarmeria Capitalei va lua toate măsurile de securitate care se impun şi recomandă suporterilor să nu se implice în incidente, care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică. INFOBACKGROUND Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice aşadar, spectatorii nu au voie să deţină sau să introducă în stadion astfel de obiecte.Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă. Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte care pot pune în pericol siguranţa participanţilor la această competiţie sportivă.Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.D.G.P.M.B. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice