Vehiculele cu numere provizorii sau de probă pot fi introduse în România doar pe remorci sau trailere

Din cazuistica înregistrată la nivelul punctelor de trecere ale frontierei rutiere s-a constatat că sunt cetăţeni care se prezintă, pentru a intra sau a ieşi în/din ţară, la volanul unor autovehicule şi remorci care au montate plăcuţe cu numere de înmatriculare provizorii sau pentru probă, atribuite de autorităţile din Republica Federală Germania, cât şi cele de tip „P” eliberate de Ungaria (cazuri care atrag răspunderea penală a conducătorilor auto), fapt pentru care Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră reaminteşte care sunt prevederile legale în domeniu şi modul cum se efectuează formalităţile de frontieră pentru astfel de autovehicule: Astfel, în conformitate cu art. 1 alin. (3), art. 82 alin. (2) şi art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, punerea în circulaţie şi/sau conducerea pe drumurile publice din România a unui vehicul pe care este aplicat unul din tipurile de plăcuţe menţionate mai jos, atrage răspunderea penală în conformitate cu prevederile art. 334 din Codului penal (punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat):- plăcuţele cu numere de înmatriculare provizorii cu caractere de culoare neagră în care perioada de valabilitate este înscrisă în partea dreaptă pe fond galben, eliberate de autorităţile germane, cu care vehiculele pot circula exclusiv pe teritoriul Germaniei;- plăcuţele cu numere de înmatriculare profesionale (de garaj) eliberate de autorităţile germane sunt valabile pe teritoriul altui stat doar în baza unui acord bilateral încheiat între cele 2 state, iar între România şi Germania nu este încheiat un astfel de acord;- plăcuţele cu numere de înmatriculare de tip „P” (probe) sunt atribuite de autorităţile maghiare societăţilor comerciale care produc, comercializează sau repară autovehicule şi nu autoturismelor pe care sunt aplicate, astfel că vehiculele în cauză nu sunt înscrise în circulaţie în Ungaria. Astfel, în cazul prezentării la intrarea în ţară a unei persoane care conduce un autovehicul sau o remorca având montate plăcuţele sus-menţionate, Poliţia de Frontieră nu va permite intrarea în ţară a mijlocului de transport, ca urmare a faptului că vehiculele respective nu au drept de circulaţie în România. În situaţia în care o persoană se prezintă la ieşirea din ţară conducând un vehicul înmatriculat în condiţiile prezentate mai sus, lucrătorii poliţiei de frontieră vor întocmi lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, prevăzuta de art. 334 din Codul penal. Prin excepţie, se va permite intrarea sau ieşirea în/din ţară autovehiculelor sau remorcilor in conditiile de inmatriculare respective, doar daca sunt transportate în mijloace de transport (remorci, trailere, etc.). Biroul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.F.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut