Ședință a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență

MAI a luat măsuri preventive pentru evitarea inundațiilor. Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a cerut atenție maximă în orele următoare în județele unde sunt avertizări de inundațiiÎn contextul avertizărilor de inundații emise de către Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a convocat astăzi, 11 ianuarie a.c., la sediul MAI, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență. Ședința s-a desfășurat în sistem videoconferință cu Prefecturile din județele vizate de avertizările hidrologice.În cadrul ședinței, ministrul afacerilor interne a cerut prefecților din județele vizate de avertizări să convoace comitetele județene pentru situații de urgență și să monitorizeze permanent zonele cunoscute cu risc de inundații. Totodată, acesta a cerut să fie luate toate măsurile de pregătire pentru asigurarea unor intervenții operative, astfel încât populația să nu fie în pericol, să nu existe cazuri de comunități izolate sau de căi de acces blocate din cauza apelor.Personalul operativ al MAI – pompieri, jandarmi, polițiști și polițiști de frontieră -este pregătit să acorde sprijin comitetelor locale pentru situații de urgență pentru a evita situațiile de risc pentru populație, iar în cazul producerii unor inundații să se elimine cât mai repede efectele acestora.Începând cu această noapte și până la expirarea avertizărilor, la sediul prefecturilor și serviciilor deconcentrate cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență, va fi asigurată permanența. Ministrul Petre Tobă a subliniat nevoia unei cooperări active între toate instituțiile de la nivel local cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență. Conform informărilor făcute de către reprezentanții Ministerului Mediului și Apelor Române, au fost deja luate măsuri de prevenire a acumulării unor debite mari de apă care să afecteze comunitățile din zonele atenționate de hidrologi.La ședința operativă organizată la nivelul MAI au participat reprezentanți ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ai Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerului Transporturilor și ai altor instituții publice cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență cauzate de fenomenele hidrologice. Potrivit INHGA, începând de astăzi, de la ora 20.00, până mâine, la ora 16.00, sunt așteptate creșteri de debite și niveluri, cu depășiri ale cotelor de apărare, torenți și pâraie cu posibile efecte de inundații locale pe unele sectoare de râuri de pe raza a 9 județe, respectiv: Maramureș, Satu-Mare, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara și Alba. Totodată, începând din această după-amiază, de la ora 18.00, până miercuri dimineață, 11 județe din nord-vestul țării se vor afla Cod Galben de inundații.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut