Întrevederea ministrului afacerilor interne cu Ambasadorul Japoniei

Ministrul afacerilor interne, domnul Petre Tobă, a avut joi, 7 ianuarie a.c., la sediul MAI, o întrevedere cu Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Japoniei la Bucureşti, E.S. domnul Kisaburo Ishii.În cadrul întrevederii, ministrul afacerilor interne a exprimat interesul României pentru permanentizarea eliminării obligativităţii regimului de vize pentru cetăţenii români care călătoresc în Japonia, precum şi întreaga disponibilitate pentru continuarea dialogului cu autorităţile de resort de la Tokyo, în scopul identificării celor mai bune soluţii care să conducă la atingerea acestui deziderat.În acest sens, a fost subliniată eficienţa activităţii ataşatului de afaceri interne român acreditat în Japonia și aportul pe care acesta l-a avut la prelungirea Programului „Visa Waiver” pentru România pentru o perioadă de 3 ani, până la data de 31.12.2018.De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre diversificarea colaborării bilaterale în domeniul cooperării polițienești, în acest sens, demnitarul român evidențiind intenția țării noastre de dezvoltare a cadrului juridic bilateral, prin încheierea unui Acord de cooperare în domeniul combaterii criminalităţii organizate şi a terorismului.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut