RAIL ACTION DAY–Active Shield

În perioada 27–28 iunie 2024, poliţiştii din cadrul Secțiilor Regionale de Poliţie Transporturi și Serviciului Siguranța Transporturilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța au derulat acţiunea RAIL ACTION DAY – Active Shield, organizată la nivel european, sub egida RAILPOL.

La acţiune au participat poliţişti, jandarmi, polițiști locali și echipaje canine care au efectuat verificări în 377 de staţii de cale ferată şi 421 de trenuri de călători.

Au fost legitimate 1.758 de persoane, controlate 76 de bagaje, au fost efectuate verificări la 12 case de bagaje și la un dulap prevăzut cu cheie pentru depunerea bagajelor.

De asemenea, polițiștii au constatat 4 infracțiuni și au aplicat 198 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 39.450 de lei.

Totodată, au fost depistați 3 migranți și un minor lipsit de supraveghere.

Exemple:

1. La data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani au fost sesizați cu privire la faptul că, în apropierea fostei clădiri a unei instituții, din zona Stației Petroșani Triaj, ar fi 3 bărbați care ar avea asupra lor mai multe bucăți de cablu.

Față de cele sesizate, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu s-au deplasat la fața locului, unde, din verificări a reieșit faptul că, între liniile de cale ferată aflate în conservare, se aflau trei bărbați.

Aceștia au fost somați să se oprească, ulterior precedându-se la legitimarea lor.

Cei trei ar fi avut asupra lor mai multe tipuri de cabluri care ar fi provenit de la infrastructura feroviară.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

2. La data de 28 iunie 2024, polițiștii Biroului Județean de Poliție Transporturi Dolj au depistat un bărbat, aflat în timpul serviciului, în calitate de șef tren care emana halenă alcoolică.

În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la IML Craiova, în vederea recoltării de probe biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut