Astăzi, mai ales în a doua parte a zilei, se aşteaptă intensificarea semnificativă a circulaţiei rutiere pe majoritatea drumurilor naţionale. Cel mai greu se va circula pe cele două autostrăzi şi pe drumurile naţionale 1, 6 şi 2, către Bucureşti.Au fost luate măsuri speciale de fluidizare a circulaţiei, cu efective mărite. Echipajele de poliţie de la sol vor fi sprijinite aerian, dintr-un elicopter al Inspectoratului de Aviaţie al M.A.I.Având în vedere că în judeţul Constanţa DN22C Murfatlar – Cernavodă, alcătuit din două benzi, nu va putea prelua, în condiţii optime, numărul mare de autovehicule, amintim că dinspre mare se poate ajunge în Capitală pe DN2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – Urziceni şi în continuare pe DN2 Urziceni – Bucureşti. De asemenea, din DN2A se poate reintra pe Autostrada Soarelui mergând din zona localităţii Ţăndărei pe DN3B, prin Făcăeni înspre Feteşti sau, de la Slobozia, pe DN21 prin Drajna.Pentru a se evita aglomeraţia din zona staţiunilor montane de pe Valea Prahovei, dinspre Braşov se poate circula pe DN1A Braşov – Săcele – Cheia – Ploieşti – Bucureşti. Din Sinaia se poate circula pe DN 71 Sinaia – Fieni – Târgovişte – Bucureşti. Le recomandăm conducătorilor auto să evite centrul municipiului Ploieşti, întrucât pe Centura de Vest, lucrările de supralărgire a părţii carosabile permit, în momentul de faţă, circulaţia în ambele sensuri.Celor care pornesc către Bucureşti din zona Bran – Moeciu, nu le recomandăm traseul DN73A Râşnov – Predeal – DN1 Predeal – Bucureşti, ci ruta DN73 Bran – Piteşti, A1 Piteşti – Bucureşti sau DN73 Bran – Valea Mare-Pravăţ – DN72A Valea Mare-Pravăţ – Târgovişte – DN71 Târgovişte – Bâldana – DN7 Bâldana – Bucureşti.Probabil, cel mai dificil se va desfăşura traficul pe DN6, pe segmentul Alexandria – Bucureşti, dar şi pe DN65 Slatina – Piteşti (foarte mulţi automobilişti care vin dinspre judeţele Dolj şi Olt vor evita DN6 Alexandria – Bucureşti şi se vor deplasa pe ruta DN65 Slatina – Piteşti – A1 Piteşti – Bucureşti).Principala recomandare adresată conducătorilor auto este să plece la drum din timp. În cazul în care se va circula în coloană, cel mai important este să se mărească distanţa între autovehicule, în vederea prevenirii unor coliziuni în lanţ, şi să se evite efectuarea manevrei de depăşire. CENTRUL INFOTRAFIC AL POLIŢIEI ROMÂNE