La data de 07 iulie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în municipiul București, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada iunie – iulie 2024, un bărbat ar fi procurat, deținut și vândut, în mod repetat, diferite cantități de drog de mare risc (cocaină) către consumatori din municipiul București.
La aceeași dată, acesta a fost prins în flagrant delict în timp ce, împreună cu un membru al familiei sale, ar fi comercializat 17 grame de cocaină (drog de mare risc) și aproximativ 15 grame metamfetamină (drog de mare risc).
De asemenea, pe parcursul percheziției efectuate la locuința acestora, au fost ridicate alte aproximativ 40 de grame de metamfetamină, 50 de grame canabis, două grindere, peste 18.000 de lei, precum și alte mijloace de probă.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călărași.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de către Serviciul Tehnic și de Criminalistică din cadrul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.