Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore

În data de 08.07.2024, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 291.100 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 89.300 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 144.702 persoane. Totodată, au intrat în țară 42.972 mijloace de transport.

În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 08.07.2024, la nivel naţional, intrând în România 8.819.078 cetăţeni ucraineni.

De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de frontieră deschise traficului internaţional, informații care se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime din întreaga țară nu mai efectuează formalitățile de control pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, însă împreună cu colegii de la poliție, imigrări și jandarmerie, realizează acțiuni polițienești punctuale pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate faptele ilegale.

Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 4.490 de verificări în aplicația eDAC.

În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă – punctele de trecere, dar şi la „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 138 de fapte ilegale (64 infracţiuni şi 74 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română.

În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 50.225 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 167.000 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.

De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 29 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 21 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră Română întreprinde zilnic, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut