Traficant de cocaină, prins în flagrant

Un bărbat de 45 de ani a fost prins de poliţiştii antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, cu droguri de peste 60.000 de euro, ascunse într-un colet expediat din Spania / Suspectul a fost arestat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc.Timp de aproximativ cinci luni, poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.CO.T – Structura Centrală, au investigat activitatea infracţională a lui G. Ionel, de 45 de ani, suspectat de trafic de cocaină, care acţiona pe raza Capitalei. Astfel, în seara zilei de 8 septembrie, poliţiştii antidrog, sprijiniţi de ofiţeri de la Direcţia Supravegheri Operative şi Investigaţii şi Direcţia Operaţiuni Speciale, au organizat şi executat o amplă acţiune în sectorul 6 al Capitalei. În apropierea unui complex comercial, poliţiştii au reuşit prinderea în flagrant a lui G. Ionel, în timp ce transporta cu autoturismul aparţinând soţiei sale, G. Georgiana, de 28 de ani, 570 grame de cocaină cu un grad ridicat de puritate (care pe piaţa neagră valorează aproximativ 60.000 de euro).Drogurile erau ascunse în conţinutul unui colet expediat din Spania, pe care suspectul îl ridicase.Autoturismul cu care se deplasa suspectul, a cărui valoare se ridică la aproximativ 25.000 de euro, a fost indisponibilizat şi s-a propus instituirea sechestrului asiguratoriu. De asemenea, aceeaşi măsură se va propune şi pentru un imobil şi alt autoturism aparţinând bărbatului.Din cercetări a reieşit faptul că, în ultimii trei ani, cel în cauză ar fi procurat din Spania şi a distribuit în Bucureşti aproximativ 20 de kilograme de cocaină obţinând beneficii importante. Drogurile erau distribuite în cercurile frecventate de persoane cu posibilităţi materiale peste medie, precum şi în cluburi şi localuri.G. Ionel a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T.- Structura Centrală, iar în urma audierilor a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, după care a fost prezentat în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, care au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc, faptă prevăzută şi pedepsită Legea nr. 143/2000. Cercetările în cauză sunt continuate de către poliţişti ai B.C.C.O. Bucureşti – Serviciul Antidrog, sub coordonarea procurorilor D.I.I.CO.T.I.G.P.R. – Centru de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut