Astăzi, 13 august, România a trimis un al doilea contingent de pompieri pentru a sprijini eforturile de combatere a incendiilor de vegetație și pădure care afectează regiunea Attica din Grecia

În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Marcel Ciolacu a convocat, ieri, în sistem hibrid, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU.

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Grecia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de incendiile de vegetație manifestate pe teritoriul acestora.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis suplimentarea echipajelor de pompieri români care deja intervin în Grecia cu alți 44 de salvatori și 4 mijloace tehnice. Aceasta reprezintă o confirmare a solidarității și sprijinului internațional, în contextul unei crize majore cauzate de incendiile de proporții care afectează țara gazdă.

40 de pompieri și două autospeciale de stingere și intervenție rapidă se deplasează pe cale aeriană, cu sprijinul a două aeronave aparținând Forțelor Aeriene Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale, iar alte două mașini de stingere a incendiilor de pădure (3.000 l) și patru salvatori au început deplasarea pe cale terestră.

Aceste resurse suplimentare sunt menite să îmbunătățească capacitatea echipelor de a controla și stinge incendiile care continuă să afecteze regiunea Attica, contribuind astfel la protejarea comunităților locale.

Mobilizarea rapidă a pompierilor români subliniază angajamentul României pentru furnizarea ajutorului prompt în situații de urgență, în cadrul cooperării internaționale pentru gestionarea dezastrelor.

Activarea si operaționalizarea modulului specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare și stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locațiile stabilite de partenerii eleni.

INFO BACKGROUND

Reamintim faptul că, în perioada 01 august – 15 septembrie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu modulul național specializat de stins incendii de pădure la programul de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc.

Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile elene, după incendiile devastatoare înregistrate în anul 2021. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește echipaje operative de stingere din mai multe țări europene.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intervenit, pentru protejarea cetățenilor la peste 4.000 de evenimente. Detalii aici

Percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru mai multe fapte de criminalitate organizată. Detalii aici

Recomandări și prevederi legale pentru circulația pe drumurile publice în siguranță, în contextul sezonului rece. Detalii aici

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile desfășurate de salvatori în ultimele 72 de ore. Citește mai mult

Noua sesiune de admitere la școlile MAI, parte a măsurilor pentru reducerea deficitului de personal. Citește aici

Salvatorii SMURD, campioni mondiali la competiția 𝐖𝐨𝐫𝐥𝐝 𝐑𝐞𝐬𝐜𝐮𝐞 𝐂𝐡𝐚𝐥𝐥𝐞𝐧𝐠𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒, organizată în Portugalia! Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 4.215 evenimente

Sari la conținut