Urmăriţi internaţional, depistaţi de poliţişti

Două persoane, pe numele cărora autorităţile franceze au emis mandate europene de arestare pentru comiterea infracţiunilor de asociere ilegală în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt calificat şi abuz de încredere, au fost identificate şi reţinute ieri dimineaţă, în oraşele Călăraşi şi Chitila, de către poliţiştii de investigaţii criminale. În urma colaborării cu Biroul Naţional Interpol, ieri, ofiţeri ai Serviciului Urmăriri din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale a Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu ofiţeri de investigaţii criminale de la I.P.J. Călăraşi şi Ilfov, au organizat o acţiune în oraşele Călăraşi şi Chitila, în vederea punerii în executare a unor mandate europene de arestare, emise de Tribunalul de Mare Instanţă din Tarascon sur Rhone – Franţa.În urma acţiunii au fost depistaţi şi reţinuţi B. VIORICA, de 21 ani şi N. GHEORGHE, de 31 ani. Aceştia sunt suspectaţi de autorităţile judiciare franceze de săvârşirea infracţiunilor de asociere ilegală în vederea săvârşirii de infracţiuni, furt-calificat şi abuz de încredere. Pedeapsa maximă prevăzută este de 10 ani închisoare şi 100.000 de Euro.Cei doi urmăriţi internaţionali au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi, ulterior, Curţii de Apel Bucureşti, în vederea confirmării mandatelor europene de arestare.În fapt, la data de 28 septembrie 2009, NELLY D. a sesizat poliţiştii francezi despre faptul că i-a dispărut cardul bancar, după ce a observat o persoană necunoscută în apropierea sa, în momentul în care a tastat codul PIN pentru a extrage bani de la un bancomat. Fapte similare, comise în perioada septembrie – decembrie 2009, au fost sesizate şi de alte persoane. În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că un cetăţean de origine română, considerat liderul grupului infracţional, împreună cu alţi complici, printre care şi GEORGHE N. şi VIORICA B., erau suspectaţi de comiterea acestor fapte. I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut