Persoană cercetată pentru trafic de droguri de risc

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din materialul probator administrat a reieșit că,  în perioada mai – august 2024, aceasta ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de droguri de risc (canabis), către consumatori din municipiul București.

În urma percheziției efectuate la locuința persoanei, au fost descoperite și ridicate aproximativ 500 de grame de canabis, ambalate în mai multe pungi și folii, două cântare electronice de precizie, 186.000 de lei, 3.300 de euro, precum și alte mijloace de probă.

Ieri, 28 august, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea persoanei cercetate pentru trafic de droguri de risc.

În cursul acestei zile, 29 august,  procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi, din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

567 de conducători auto scoși din trafic pentru că reprezentau un potențial pericol pentru ceilalți participanți. Detalii  aici 

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu Ihor Klymenko, ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei. Detalii aici.

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la dezbaterea ocazionată de Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. Detalii aici

Peste 6 milioane de comprimate, cu o valoare de piață de aproximativ 12,5 milioane de euro, confiscate de polițiști și procurori

144 de infractori au fost prinși în flagrant de structurile operative ale MAI

Trafic restricționat pe A 2 București-Constanța, detalii aici

Sari la conținut