Poliţia se aşteaptă la intensificarea traficului rutier

Până la această oră nu au fost semnalate la Centrul INFOTRAFIC probleme deosebite de fluenţă a traficului pe niciuna dintre arterele importante de circulaţie. Însă este foarte posibil ca în orele următoare traficul să se intensifice pe majoritatea drumurilor care leagă staţiunile montane prahovene şi litoralul de Capitală. Reamintim că pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti au fost reluate în data de 6 mai a.c. lucrările de modernizare, pe sectorul kilometric 61 – 61+400 metri şi, de aceea, indicat este să se circule pe Centura de Est. De asemenea, în această dimineaţă, începând cu ora 8, a fost închis DN 1E Râşnov – Poiana Braşov, pentru desfăşurarea celei de-a 10-a ediţii a cursei automobilistice Memorialul Ludovic Balint. Restricţia va dura până în jurul orei 18. În tot acest timp, se poate circula pe ruta ocolitoare: DN 73 Râşnov – Braşov – DN 1E Braşov – Poiana Braşov. Este posibil să apară probleme serioase de fluenţă a traficului rutier şi pe DN 22C, care leagă judeţul Constanţa, mai precis localitatea Basarabi, de Autostrada Soarelui. De aceea, în caz de nevoie, recomandăm utilizarea rutei ocolitoare: DN 2A Constanţa – Hârşova – Slobozia – DN 21 – Slobozia – Drajna – Autostrada Bucureşti – Constanţa. În cazul în care circulaţia se va intensifica pe Valea Prahovei, poate fi folosită următoarea rută: DN 1A Braşov – Săcele – Cheia – Vălenii de Munte – Ploieşti. De precizat că în toate locurile cu risc crescut de accident şi de apariţie a blocajelor în trafic, pe aceste principale drumuri, există echipaje de poliţie rutieră care acţionează inclusiv cu aparate radar mobile.POLIŢIA ROMÂNA – CENTRUL INFOTRAFIC


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut