Update II: Percheziții domiciliare într-o cauză penală de trafic de persoane

În urma activităților desfășurate la datele de 21 și 22 august a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ilfov, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au continuat, la data de 29 august a.c., activitățile de urmărire penală în cauză.

Astfel, a fost dispusă indisponibilizarea prin aplicarea sechestrului asigurător asupra părților sociale deținute de 3 dintre persoanele cercetate în cadrul a 5 societăți comerciale, asupra sumelor de bani identificate în conturile bancare ale acestor firme, precum și asupra a 4 autoturisme aflate în patrimoniile acelorași societăți comerciale.

Măsura asigurătorie a sechestrului a fost aplicată și cu privire la 11 terenuri (situate în județele Ilfov și Brașov) și a construcțiilor edificate pe 5 dintre acestea, valoarea totală fiind estimată la peste 2,5 milioane de euro.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Link-uri știri inițiale:

https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/perchezitii-domiciliare-intr-o-cauza-penala-de-trafic-de-persoane

https://www.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/update-perchezitii-domiciliare-intr-o-cauza-penala-de-trafic-de-persoane


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut