Urmare a hotărârilor Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență constituite în județele Galați și Vaslui, prin intermediul cărora s-a solicitat declararea stării de alertă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu a aprobat instituirea stării de alertă la nivelul celor două județe.
În acest sens, de la nivelul Departamentului pentru Situații de Urgență a fost trimisă informarea către Instituțiile Prefectului Galați și Vaslui, urmând să fie emise noi horărâri ale CJSU care să cuprindă măsuri punctuale ce trebuie întreprinse în sprijinul comunităților afectate.