Cercetat pentru trafic de droguri de mare risc

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 71 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc.

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în perioada cuprinsă între vara anului 2023 și luna mai 2024, aceasta ar fi procurat și oferit, pentru consum, droguri de mare risc sub formă de cristal (4-CMC și 2-CMC) unei minore, de 15 ani, în schimbul unor servicii sexuale.

Pe parcursul percheziției efectuate la domiciliul persoanei în cauză, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.

Ieri, 16 septembrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, iar astăzi, 17 septembrie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița Năsăud a dispus arestarea la domiciliu a acesteia, pentru 30 de zile.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut