Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 33 de ani, cercetată pentru introducere în țară de droguri de mare risc, fără drept și trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.
Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în cursul lunii septembrie 2024, persoana în cauză ar fi procurat din Spania, în scopul comercializării, 50 de comprimate de ecstasy și aproximativ 2 grame de cocaină, fiind prinsă în flagrant delict, în comuna Valea Lupului, din județul Iași, în timp ce ar fi transportat pachetul ce ar fi fost introdus în țară, prin intermediul unei firme de coletărie, în care se aflau ascunse cantitățile de droguri de mare risc menționate.
În urma percheziției domiciliare efectuate la locuința acesteia, au fost descoperite și ridicate circa 1,5 kilograme canabis (drog de risc), obiecte purtând urme de substanță, un cântar electronic, 10.000 de euro și 9.500 de lei, precum și alte mijloace de probă.
La data de 17 septembrie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea persoanei în cauză, pentru 24 de ore, iar astăzi, 18 septembrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.