Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată.
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada 2023 – 2024, acesta ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și comercializat diferite cantități de canabis (drog de risc) către consumatori, inclusiv minori, din localitățile Târgu Jiu și Țicleni, cu sume cuprinse între 50 și 80 de lei gramul.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 24 septembrie a.c., au fost descoperite și ridicate aproximativ 500 de grame de fragmente vegetale, mai multe grindere cu urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
În cursul aceleiași zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea persoanei în cauză, ieri, 25 septembrie, fiind dispusă arestarea preventivă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a tânărului de 25 de ani, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și jandarmilor Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.