În această noapte, începând cu ora 22.00, în municipiul Oradea este în desfășurare o acțiune cu efective mărite, de tip „razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.
În cadrul acțiunii, sunt angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme explozivi și substanțe periculoase, criminalistic, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi și polițiști de frontieră, reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări al Județului Bihor, dar și ai altor instituții de aplicare a legii din județul Bihor.
Scopul acțiunii este prevenirea oricăror fapte care pot afecta climatul de ordine și siguranță publică, combaterea faptelor de violență stradală, a furturilor, tâlhăriilor, a infracționalității economice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri, a migrației ilegale, dar și prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, cu accent pe conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue, luate de Poliția Română, pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională.
Astfel de activități operative vor fi organizate și în perioada următoare, în județul Bihor, pentru menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță în rândul comunităților locale.