Acțiune tip „razie” în județul Buzău

În această dimineață, începând cu ora 06.00, în Buzău, a fost organizată și executată o nouă acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

S-au alăturat activităților și reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Buzău.

Polițiștii au acționat în scopul prevenirii și combaterii oricăror fapte cu violență în mediul stradal și nu numai, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate regimului armelor și munițiilor, traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea unor infracțiuni de proxenetism și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în cadrul unor dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Acțiunea face parte dintr-o serie de măsuri continue luate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău pentru a asigura un climat de siguranță și a descuraja orice activitate infracțională, polițiștii aflându-se la datorie.

Inspectoratul de Poliție Județean Buzău subliniază importanța acestor acțiuni și reiterează angajamentul său ferm pentru menținerea siguranței cetățenilor și a ordinii publice în întregul județ.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut