În această dimineață, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu desfășoară o amplă acțiune de tip „Razie”, în localitatea Cașolț, cu scopul creșterii gradului de ordine și siguranță publică, dar și pentru continuarea cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tulburare gravă a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, violare de domiciliu și distrugere.
În prezent, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sunt în derulare 4 percheziții domiciliare, urmând a fi puse în aplicare mai multe mandate de aducere.
În acțiune sunt implicați polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, economic, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și echipaje canine și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu.
Pe lângă probarea activității infracționale a unor persoane cercetate penal, acțiunea se concentrează pe prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, verificarea deținătorilor de arme legale, precum și verificarea respectării legislației pe sisteme de pază și fiscalizarea activităților comerciale desfășurate de societăți.
La finalul activităților, Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu va oferi informațiile care pot fi făcute publice.
Astfel de activități vor continua în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Persoană de contact: Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu – Agent șef de poliție Elena Welter– 0730584746.