Suspecti retinuti in cazul jafului armat de la Constanta

Poliţiştii judiciarişti, cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au reuşit în această dimineaţă identificarea şi reţinerea a doi suspecţi în cazul jafului armat de la Constanţa.Astăzi, 23 iunie a.c., începând cu ora 06.00, peste 35 de poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale – Inspectoratul General al Poliţiei Române, I.P.J. Constanţa, cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au efectuat, în mod simultan, cinci percheziţii domiciliare în localităţile Constanţa şi Năvodari. Acţiunile au vizat depistarea persoanelor implicate în evenimentul produs în dimineaţa zilei de 29 mai a.c., la ora 08.56, când, în aproximativ 40 de secunde, doi bărbaţi necunoscuţi, purtând cagule şi mănuşi, au pătruns în sediul unei bănci din Constanţa, de unde, sub ameninţarea cu un baston de cauciuc şi un pistol, au sustras din biroul casieriei 69.210 lei. În continuarea activităţilor desfăşurate pentru identificarea şi prinderea autorilor infracţiunii, în urma percheziţiilor efectuate astăzi şi a probatoriului adminstrat până în prezent în cauză, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea faptei sunt : M. NICUŞOR, de 35 de ani, din Constanţa şi A. RADU – LUCIAN, de 34 de ani, din Năvodari, la domiciliile cărora au fost găsite şi ridicate în vederea cercetărilor trei pistoale cu bile de cauciuc, două bastoane de cauciuc cu şoc electric şi suma de aproximativ 33.000 lei. În cursul zilei de astăzi, cei doi suspecţi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa cu propunerile corespunzătoare. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut