IGPR, DGIPI – Cooperare interinstituţională

Pe baza informaţiilor puse la dispoziţie de către Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, poliţiştii ilfoveni au reuşit identificarea mai multor depozite utilizate ilegal de cetăţeni străini, în interiorul acestora fiind descoperită marfă fără documente de provenienţă.Acţiunea de control a fost demarată la data de 18 iunie a.c., de ofiţeri din cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu lucrători ai Gărzii Financiare Ilfov, în baza informaţiilor furnizate de către Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, şi a vizat efectuarea de verificări la mai multe spaţii comerciale (depozite) situate în judeţul Ilfov, utilizate ilegal de către cetăţeni străini.Ca urmare a controlului, s-a constatat funcţionarea ilegală, la adresele vizate, a 28 de depozite, utilizate de către doi cetăţeni străini, fără ca acestea să fie declarate ca puncte de lucru ale unei societăţi comerciale. În incinta depozitelor a fost descoperită marfă stocată (articole vestimentare, încălţăminte, jucării, etc.), având ca ţară de provenienţă China, pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă şi care urma a fi transportată şi, ulterior, comercializată ilegal într-un complex comercial.Având în vedere cele constatate, ofiţerii I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Fraudelor, împreună cu lucrătorii Gărzii Financiare au dispus sigilarea celor 28 de depozite, urmând a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. Prejudiciul estimat de organele de urmărire penală se ridică la aproximativ 200.000 RON.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut