Retea de distribuire ilegala a alcoolului, destructurata de politisti

Marţi, 11 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor, alături de poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Aleşd şi ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din Judeţul Maramureş, cu sprijinul informativ al D.G.I.P.I., împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor, ai Gărzii Financiare Bihor şi susţinuţi de luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul I.P.J. Bihor, au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unei reţele de distribuire ilegală a alcoolului etilic.În urma cercetărilor, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor bihoreni au început urmărirea penală faţă de G.Ş., de 39 de ani, L.I., de 54 de ani, ambii din Municipiul Oradea şi P.I., de 35 ani, din localitatea bihoreană Cheşereu, sub aspectul comiterii infracţiunii de deţinere de către orice persoană, în afara antrepozitelor fiscale sau comercializează pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 300 de litri produse intermediare de alcool.Din investigaţiile efectuate a rezultat că, în cursul anului 2011, cei trei suspecţi ar fi constituit o reţea infracţională prin intermediul căreia ar fi distribuit alcool fără forme legale către mai multe persoane fizice, baruri şi restaurante din întregul judeţ.Astfel, marţi seara, au fost surpinşi în flagrant, la intrarea în localitatea Aleşd, în timp ce conduceau două autoutilitare folosite în activitatea infracţională, şi un autoturism folosit ca antemergător.Autoutilitarele aveau disimulate, una într-un recipient confecţionat în platforma maşinii, iar cealaltă, într-un recipient situat într-un perete dublu ce despărţea cabina conducătorului auto de partea din spate a maşinii, 3.000 litri alcool etilic, fără documente legale de provenienţă, ambele recipiente fiind prevăzute cu instalaţie de umplere şi golire sub presiune. Totodată, miercuri, 12 octombrie a.c, au fost efectuate percheziţii la domiciliul acestora şi asupra mijloacelor de transport, în urma cărora au fost ridicate diferite înscrisuri, precum şi suma de 5.500 lei, în legătura cu care există suspiciunea că ar proveni din comercializarea ilegală a alcoolului. Poliţiştii de investigare a fraudelor bihoreni i-au reţinut pe cei trei suspecţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, faţă de aceştia, procurorii au dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.Prejudiciul total cauzat bugetului general consolidat al statului este estimat la peste 100.000 lei.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor continuă cercetările în cauză, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, urmând ca la definitivarea acestora să fie propunsă soluţie corespunzătoare.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut