Întrevederea ministrului Traian IGAŞ cu Veselin VUCHKOV, ministrul adjunct bulgar de Interne

În marja primei şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Bulgaria care a avut loc astăzi, 12 octombrie a.c., la Bucureşti, ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian IGAŞ, a avut o întrevedere bilaterală cu Veselin VUCHKOV, ministrul adjunct bulgar de Interne. În cadrul bilateralei, cei doi oficiali au trecut în revistă stadiul relaţiilor şi conlucrării româno-bulgare în domeniul afacerilor interne, inclusiv din perspectiva eforturilor depuse pentru atingerea obiectivului de aderare a celor două state la Spaţiul Schengen.La finalul şedinţei comune de guvern a fost semnat Acordul între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Bulgaria privind cooperarea în domeniul învăţământului, instruirii şi calificării poliţiştilor. Documentul a fost semnat de rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – comisar-şef dr. Ioan Liviu Tăut şi rectorul Academiei Ministerului Afacerilor Interne din Republica Bulgaria – dr.Yordan Penev.Prin încheierea acordului se vizează dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul învăţământului poliţienesc, care să fie axată pe: informarea reciprocă cu privire la metodele moderne de predare, precum şi la activităţile de cercetare desfăşurate; realizarea unor schimburi de studenţi şi cadre didactice în vederea familiarizării cu sistemul de învăţământ de specialitate din cele două ţări; schimburi cultural-sportive şi participarea la simpozioane şi seminarii.Imagini video


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut