Agent de poliţie arestat preventiv pentru trafic de influenţă

Ieri, 09.10.2011, Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 Cod Penal. În fapt, la data de 07.10.2011, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Brăila, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, l-au prins în flagrant pe agentul şef principal de poliţie V.R. din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Brăila, în timp ce primea 500 euro de la un cetăţean. În fapt, la data de 30.09.2011, cetăţeanul N.G., din comuna Tichileşti, jud. Brăila, a fost depistat de către agentul şef principal de poliţie V.R. conducând un autoturism pe drumurile publice sub influenta băuturilor alcoolice, ocazie cu care i s-a întocmit dosar penal. Flagrantul a fost organizat în baza denunţului cetăţeanului care a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Biroul Judeţean Anticorupţie Brăila cu privire la faptul că agentul de poliţie V.R. i-a pretins suma de 500 de euro pentru a interveni pe lângă lucrători ai Serviciului Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea modificării alcoolemiei cu care a fost depistat conducând autoturismul pe drumurile publice astfel încât să scape de răspundere penală. La organizarea acţiunii de flagrant, ofiţerii D.G.A. au beneficiat de sprijinul tehnic al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă. D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut