Caz de trafic de droguri de risc, instrumentat de polițiști și procurori

Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt cercetează două persoane, membri ai aceleași familii, tată și fiu, în vârstă de 24 și 64 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Investigațiile au relevat că, în perioada octombrie 2023 – octombrie 2024, aceștia ar fi procurat, deținut și comercializat, în mod repetat, canabis (drog de risc), către consumatori, inclusiv minori, din județul Olt, cu prețul de 50 de lei pentru o doză.

La data de 24 octombrie a.c., în urma percheziției efectuate la domiciliul acestora, au fost identificate și ridicate cantități de canabis, depozitate în diverse recipiente, semințe de canabis, două plante de canabis (în ghiveci), 92 de doze canabis pregătite pentru comercializare, precum și alte mijloace de probă.

În cauză, a fost dispusă reținerea celor două persoane, iar astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi județean Olt.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut