Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu omologul său francez, Bruno Retailleau

Cătalin Predoiu, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, a avut joi, 24 octombrie 2024, o întrevedere de lucru cu ministrul de Interne din Republica Franceză, domnul Bruno Retailleau. Agenda discuțiilor s-a concentrat pe subiectul finalizării dosarului Schengen, precum și pe teme de mare actualitate de pe agenda europeană și bilaterală- combaterea migrației ilegale și lupta împotriva traficului de droguri- fiind convenite prioritățile în domeniul Afacerilor Interne în perioada următoare.

Întâlnirea se înscrie în seria discuțiilor avute cu omologi din state UE cu care România are Parteneriate Strategice sau relații privilegiate de cooperare, scopul fiind acela de a face cunoscute rezultatele măsurilor luate de către țara noastră în ceea ce privește gestionarea migrației și securizarea frontierelor, în contextul demersurilor destinate aderării complete a României la spațiul Schengen.

În cadrul discuțiilor, demnitarul român a menționat că ridicarea controalelor la frontierele interne terestre rămâne cel mai important obiectiv al României, pentru care Ministerul Afacerilor Interne lucrează zilnic, integrat. A evidențiat măsurile adoptate atât la nivel național, cât și cele convenite cu vecinii imediați și cu Statele Membre UE, ce au avut ca efect o scădere aproape spre zero, a presiunii migratorii la frontierele României. Aceste măsuri au vizat în principal consolidarea cooperării și intensificarea schimbului de informații cu statele din regiune și cu parteneri europeni. În acest moment, România are în derulare proiecte cu toate țările vecine (ex. Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina) cu rezultate foarte bune, care vizează organizarea de patrule mixte, schimburi de experiență, consolidarea schimbului de informații și elaborarea de evaluări de risc. De asemenea, cooperarea cu agențiile europene a avut un rol important în obținerea acestor rezultate semnificative.

Ministrul Predoiu a subliniat că România dorește finalizarea dosarului până la finalul anului în curs și contează pe sprijinul tuturor aliaților pentru îndeplinirea acestui important obiectiv de țară. În plus, toate datele indică că aderarea României cu frontierele terestre ar reprezenta un plus pentru UE inclusiv din perspectiva asigurării securității spațiului european.

Ministrul francez de Interne a recunoscut rezultatele importante obținute de România în ceea ce privește securizarea frontierelor și managementul migrației, datorate unor măsuri bine structurate și complementare. A reiterat sprijinul Republicii Franceze pentru finalizarea acestui obiectiv, cât mai curând posibil. Franța acordă o atenție deosebită gestionării eficiente a fenomenului migrației, acest subiect aflându-se pe lista de priorități a domnului Retailleau și, implicit, a Ministerului de Interne francez. Comunitatea europeană se confruntă cu o creștere a amenințărilor la adresa securității interne, motiv pentru care statele trebuie să fie mai ferme în deciziile luate și să utilizeze mai eficient instrumentele de lucru avute la îndemână.

În ceea ce privește cooperarea bilaterală, cele două părți au evocat că aceasta este una excelentă, aflată la nivel de bune practici, ce se desfășoară în domenii precum colaborarea polițienească, situațiile de urgență, respectiv cele din competența Jandarmeriilor, existând premisele necesare pentru dezvoltarea acesteia. În plus, noile realități indică o adaptare a fenomenului infracțional, prin utilizarea noilor tehnologii în vederea comiterii de infracțiuni, sens în care cele două părți au agreat intensificarea cooperării în domeniul digitalizării.

Cei doi demnitari au evidențiat importanța combaterii flagelului drogurilor, ce a cunoscut o dezvoltare importantă în ultimii ani. România și Franța au o abordare similară în ceea ce privește fenomenul drogurilor, pe lângă componenta de combatere fiind acordată o atenție deosebită prevenirii consumului de droguri în special în rândul categoriilor vulnerabile și dezvoltarea unor programe de reabilitare adaptate nevoilor consumatorilor. Pentru a face față amenințărilor fără precedent ale traficului de droguri este nevoie de mobilizare totală, a întregii societăți, a întregului aparat administrativ și de aplicare a legii.

Referitor la protecția civilă și situațiile de urgență, România și Franța împărtășesc viziuni comune privind importanța dezvoltării unor mecanisme de lucru capabile să ofere răspunsuri rapide și eficiente în eventualitatea producerii unor dezastre. În plus, cooperarea dintre cele două state pe acest palier este una foarte bună, atât în plan bilateral, cât și în cadrul formatelor de lucru la nivel european, dialogul la cel mai înalt nivel fiind unul foarte activ. A fost agreată continuarea discuțiilor la nivel tehnic pentru a stabili modalitatea cea mai eficientă pentru a adapta instrumentele bilaterale și europene la noile provocări în materie de protecție civilă.

În încheierea discuțiilor, cele două părți au subliniat importanța menținerii cooperării bilaterale la aceleași standarde ridicate precum și continuarea sprijinului reciproc în ceea ce privește subiectele de interes de pe agenda europeană.

Franţa îşi menţine sprijinul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen cu frontierele terestre cât mai rapid. Ministrul Bruce Retailleau e exprimat, în cadrul discuţiei bilaterale de la Paris, aprecierea sa pentru rezultatele României şi menţinerea poziţiei de sprijin din partea Franţei în termeni fără echivoc.

Am avut o lungă, interesantă şi utilă discuţie cu ministrul francez despre combaterea migraţiei iregulare la nivel european. Am prezentat ministrului francez viziunea noastră. Europa are nevoie urgent de o politică realistă şi coerentă privind migraţia iregulară şi combaterea eficientă a traficului de persoane, adaptată realităţilor geopolitice prezente şi provocărilor migraţioniste derivate din acestea. Cadrul legislativ european trebuie revizitat şi îmbunătăţit, inclusiv directiva privind returnările. Pactul privind migraţia şi azilul trebuie cât mai rapid pus în aplicare, fără întârzieri faţă de data programată. Frontex trebuie întărit. Statele membre Schengen trebuie să fie gata să intervină cu toate procedurile codurilor Schengen, inclusiv controale la frontieră, dar numai atunci când situaţia o impune. Sunt multe de făcut pentru protejarea frontierelor europene, inclusiv dialog cu state terţe, şi România este gata să contribuie puternic, în calitate de stat membru Schengen, cu politici şi practici solide în protejarea frontierelor, dar şi cu un travaliu diplomatic pe care îl desfăşor deja pentru creşterea coerenței statelor membre şi a Comisiei în protejarea frontierelor europene. Discuţia cu noul ministrul francez, Bruce Retailleau, un om politic cu experienţă, care a preluat recent portofoliul internelor, s-a desfăşurat într-o atmosferă foarte bună, prietenească, în care am constatat foarte multe puncte de vedere comune asupra chestiunilor discutate. Am discutat inclusiv despre întărirea cooperării poliţieneşti şi a cooperării în cadrul intervenţiei în sistuatii de urgenţă, în care cele două ţări deţin o experienţă de vârf şi cooperează pentru îmbunătăţirea performanţelor. I-am mulţumit domnului ministru Retailleau pentru întâlnirea desfăşurată la cererea părţii române într-un termen scurt, pentru dialog şi sprijinul pentru Schengen. De asemenea, l-am invitat să viziteze România, invitaţia fiind acceptată cu plăcere.”, a declarat Cătălin Predoiu la finalul reuniunii.

 

 

 

 

 


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut