În ultimul weekend al lunii octombrie, pompierii au gestionat peste 4.300 situații de urgență, înregistrate la nivel național.
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cea mai mare pondere a misiunilor gestionate de salvatori o reprezintă cazurile de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 3.585 de persoane aflate în dificultate.
De asemenea, în această perioadă, eforturile colegilor noștri s-au concentrat și asupra protecției comunităților și bunurilor acestora, sens în care echipajele operative au intervenit în 517 astfel de situații.
Totodată, pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 251 incendii înregistrate la nivel național, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
În afara acestor misiuni, în ultimele 72 de ore, o atenție sporită a fost acordată și accidentelor rutiere, sens în care echipajele de descarcerare au acționat în 14 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme.
În perioada analizată, pe durata misiunilor desfășurate în sprijinul semenilor, datorită răspunsului eficient furnizat de către pompierii militari, 23 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.
În plus, pentru protecția populației, în acest sfârșit de săptămână au fost transmise 13 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, majoritatea dintre acestea semnalând prezența animalelor periculoase (urși) în județele Brașov, Buzău, Covasna, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova și Vâlcea.
Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
De asemenea, aplicația pentru mobil DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru a fi mereu pregătit.
Alte articole: