Întrevedere a vicepremierului Gabriel Oprea cu domnul Chuck Rosenberg, șef al Drug Enforcement Administration

Cu ocazia vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a avut marţi, 6 octombrie 2015, la Washington D.C., o întrevedere cu domnul Chuck Rosenberg, şef al Drug Enforcement Administration (DEA).Cu această ocazie, vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat importanța colaborării dintre instituțiile de aplicare a legii în domeniul prevenirii și combaterii traficului de droguri. ”Suportul operaţional şi relaţiile dezvoltate pe parcursul programelor comune de instruire au condus la dezvoltarea unui parteneriat de excepţie dintre instituţiile de aplicare a legii române şi americane, precum şi la realizarea unor importante capturi de droguri. Expertiza DEA a fost valorificată sub diverse forme de către polițiștii români și apreciez în mod deosebit sprijinul Administraţiei americane pentru pregătirea ofiţerilor antidrog pe linia combaterii traficului de droguri”, a evidențiat viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.Cei doi oficiali şi-au reafirmat disponibilitatea de a consolida parteneriatul dintre ofiţerii români de poliţie şi cei ai DEA, inclusiv prin identificarea unor noi modalități de colaborare şi pregătire comună de specialitate.Totodată, în cadrul discuţiilor a fost subliniată importanţa platformei operaţionale bi şi multilaterală care funcţionează în cadrul Centrului Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) de la Bucureşti, unde se lucrează în mod direct cu reprezentanţii DEA pentru tot ceea ce înseamnă problematica de interes din regiune.Vicepremierul Gabriel Oprea a reafirmat asumarea de către ţara noastră a rolului de „naţiune coordonatoare” a Fondului NATO pentru securitate cibernetică pentru Ucraina, precum şi interesul nostru de a deveni în regiune un punct nodal în acest domeniu.Drug Enforcement Administration (DEA) face parte din Departamentul de Justiție al SUA, fiind agenția specializată în aplicarea legislației aferente controlului circulației drogurilor și a altor substanțe psihotrope și responsabilă cu aducerea în fața justiției a persoanelor și organizațiilor implicate în producerea și traficul de droguri.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut