Intalnirea vicepremierului Gabriel Oprea cu Excelența Sa, domnul Hans Klemm, ambasadorul SUA la București

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, s-a întâlnit astăzi, 24 septembrie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne cu Excelența Sa, domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la București.Vicepremierul Gabriel Oprea i-a urat succes noului ambasador al SUA și a subliniat importanța preluării misiunii în România, din perspectiva relațiilor extrem de consistente dintre cele două state.În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au trecut în revistă dimensiunea Parteneriatului Strategic cu SUA, cu accent pe domeniul securității regionale şi transatlantice pentru asigurarea unui climat de siguranță statelor noastre şi a partenerilor din cadrul Uniunii Europene şi NATO.În acest context, Excelența Sa domnul Hans Klemm şi-a exprimat aprecierea pentru modul profesionist în care militarii români şi-au îndeplinit misiunea în teatrele de luptă din Irak şi Afganistan, făcând referire inclusiv la contingentul de jandarmi români care participă, de la începutul acestui an, la Misiunea Resolute Support. Referindu-se la colaborarea dintre instituțiile de aplicare a legii din cele două state, viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a apreciat cooperarea dintre agenții FBI și ofițerii Direcției de Combatere a Crimei Organizate din cadrul Poliției Române, unde, din anul 2006, funcționează un task-force operațional în domeniul combaterii criminalității informatice.Totodată, vicepremierul Gabriel Oprea a subliniat importanța proiectelor derulate în parteneriat cu instituțiile şi agențiile de aplicare a legii din SUA în domeniul pregătirii polițiştilor români pe linie operativă în Academiile FBI din Quantico, Virginia, ILEA Budapesta, dar şi în Centrul European de Studii de Securitate George C. Marshall.În încheierea întâlnirii, cei doi oficiali și-au exprimat speranța că vor întări colaborarea dintre cele două state și vor iniția noi proiecte de cooperare care să contribuie la securitatea și bunăstarea cetățenilor din ambele țări.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut