Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

 

Stingerea incendiilor, acordarea măsurilor de prim ajutor și operațiunile desfășurate în sprijinul comunităților reprezintă principalele misiuni efectuate de către pompierii militari, în ultimele 24 de ore, la nivel național.

Astfel, în cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat 1.453 de solicitări primite din partea populației, cele mai numeroase intervenții fiind derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Prahova , Neamț, Timiș, Constanța, Argeș, Brașov, Cluj și Mureș.

Din totalul situațiilor de urgență, o pondere de aproape 80% o reprezintă cazurile pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În urma acestora, 1.164 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.

De asemenea, ieri, colegii noștri au intervenit pentru stingerea celor 109 incendii izbucnite în toată țara, limitând propagarea flăcărilor la vecinătăți și eliminând astfel producerea altor situații care să pună în pericol vieți și bunuri.

Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noștri au gestionat 188 de situații pentru salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții și 3 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturisme avariate.

Pe timpul intervențiilor desfășurate, în ultimele 24 de ore, echipajele operative au salvat 9 persoane aflate în situații critice.

❗ Odată cu răcirea vremii, numărul incendiilor la locuințe este în creștere. Este suficient un moment de neatenție pentru ca un incendiu să cuprindă întreaga locuință! Nu întotdeauna intervenția rapidă a pompierilor conduce și la salvarea bunurilor sau a vieții. În acest sens, o intervenție relevantă este cea a colegilor gălățeni care au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit, ieri dimineață, la o locuință din municipiul Galați. După aproape patru ore de luptă cu flăcările, acestea au fost lichidate, suprafața afectată fiind de aproximativ 600 mp. Din păcate, din interiorul locuinței a fost extrasă o victimă decedată. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric la un conductor defect sau neizolat corespunzător.

Pentru a evita astfel de tragedii, vă recomandăm să respectați măsurile de prevenire a incendiilor:

* nu utilizați aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecție cu defecțiuni sau cu improvizații;

* nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;

* nu suprasolicitați instalația electrică folosind mai multe aparate simultan;

* nu lăsați nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reșourile, radiatoarele și altele asemenea;

* instalați și utilizați aparatura electrocasnică respectând cu strictețe indicațiile producătorului ce sunt menționate în manualul produsului.

NU UITAȚI!

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții la persoane cercetate pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Detalii aici 

33.409 verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

467 de conducători auto au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol. Detalii aici 

Peste 150 de autori de infracțiuni prinși în flagrant de efectivele MAI. Detalii aici 

Sari la conținut