Percheziții ale polițiștilor capitalei într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism

 

Astăzi, 20 noiembrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente au pus în executare șapte mandate de percheziție domiciliară și șase mandate de aducere, în municipiul București și în județul Brașov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată._

În fapt, în perioada august – noiembrie 2024, patru persoane ar fi înlesnit și sprijinit practicarea prostituției de către o femeie, în vârstă de 21 de ani, în București și a mai multor județe din țară, prin aceea că ar fi identificat și ar fi închiriat locații, unde aceasta ar fi întreținut relații sexuale contra unor sume de bani.

Din cercetari s-a stabilit faptul că persoanele în cauză, ar fi asigurat transportul acesteia la locațiile respective, iar sumele de bani rezultate ar fi fost remise bănuiților.

În vederea administrării materialului probator în cauză, au fost puse în executare șapte mandate de percheziție domiciliară și șase mandate de aducere, persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii fiind depistate și conduse la audieri.

De asemenea, în urma efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate, în vederea confiscării, mai multe bunuri de interes în cauză, printre care și 60.000 de euro.

În urma audierii, față de o persoană a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând, ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentată în fața magistraților cu propunere legală.

Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut